Salt Bank este un fintech românesc apărut după cumpărarea Idea Bank de către Banca Transilvania.
Salt Bank a apărut recent, mai precis în aprilie 2024.
Pentru că există foarte multe discuții apărute în jurul Salt Bank, ne-am gândit să venim cu informații detaliate și să lămurim cumva problema.
Fiind o platformă de fintech sau ca să fie mai pe înțeles un fel de bancă digitală, ne făgăduiesc și niște prețuri avantajoase, fără comisioane ascunse și în plus vin și cu oferte bune pe partea de curs valutar.
Deși se află la început de drum, cei de la Salt Bank par să fie pe val cum se zice.
Ce oferă Salt Bank la momentul actual?
Deocamdată în oferta Salt Bank regăsim conturi și carduri și economisire.
Pe partea de cont curent, ni se promite un cont ”nemaivăzut”, dar și suport și plăți rapide.
În primul rând pe noi ne-a încântat că poți să deschizi contul cât ai zice app. App pentru că de acolo îl poți deschide, simplu, fără bătăi de cap.

Apoi, dacă ai ceva necazuri, poți să apelezi direct la chat-ul din app, ori să suni la 037 381 19 13.
Plus de asta, orice plată este instantă dacă e în lei, dar poți face de asemenea și plăți prin telefon oriunde în România, către toți utilizatorii înrolați Alias Pay.
Partea cu adevărat bună este că poți să-ți controlezi mai ușor bugetul și poți să vezi repede pe ce ai cheltuit banii.
Iar pentru cei care sunt încântați de plățile electronice, le spunem că orice card Salt se poate înrola în portofoliul Google ori Apple Pay. Ca să înrolezi cardul în portofelul google, trebuie să intri în App, pe meniul carduri și să apăsați pe ”Adăugați în portofelul google”. În acest mod poți să plătești în orice magazin din România ori din afară, cu condiția ca acel magazin să accepte plata contactless.
Ca să efectuezi plăți, trebuie să te autentifici cu parolă ori biometric, depinde cum ai setările și abia poi să apropii telefonul de terminalul POS.
Și abia acum vine ce mai frumoasă parte de fapt. De ce? Pentru că primești dobândă de 3% pentru fondurile din cont, atâta timp cât faci plăți de cel puțin 1000 de lei lunar. Dar, aici e cu ceva grabă, pentru că aceasta este o oportunitate valabilă până la 1 octombrie.
Despre cardul Salt standard
În primul rând, este bine să știți că transferurile sunt foarte rapide, și nu doar în cardul aceleași bănci, ci și cu alte bănci.
Ca idee, putem să facem o paralelă cu cardul Revolut, prin prisma faptului că vorbim de două platforme fintech și oamenii deja le compară într-un fel sau altul.
Dar, haideți să vedem mai exact ce este acest card Salt standard.
Ei bine, avem de-a face cu un card multicurrency. Cashbackul este garantat Mastercard dacă îți înscrii cardul în programul Marțea Mastercard.
Apoi, plățile se realizează instant, în orice bancă din România care are conectare la schema de plăți instant. Băncile care oferă serviciul de plăți instant: Banca Transilvania, CEC Bank, BCR, Libra, Vista Bank, Patria Bank, Raiffeisen, BRD, Intesa SanPaolo, ING, Alpha Bank, Salt Bank, Banca Română de Credite și Investiții, Techventures Bank.
Să nu uităm nici de faptul că poți să verifici și care este beneficiarul real al IBAN-ului spre care faci plată, apelând la serviciul SANB.
Dacă vrei să știi pe ce dai banii, toate tranzacțiile îți sunt la îndemână, direct în dashboard.
Poți face și plăți prin intermediul numărului de telefon, dacă uiți contul, dacă este un utilizator înrolat.
Cum procedezi pentru a accesa un card multicurrency? Deschizi contul în moneda dorită, activezi funcționalitatea multicurrency, încarci cardul cu moneda dorită (cursul este bun, deja am zis asta).
Avantajele oferite de Salt Bank
Este bine să știi că sumele de bani pe care le depui în conturi (depozite) sunt garantate în limita a 100.000 de euro.
Apoi:
- ai la dispoziție Care Center oricând
- poți să blochezi cardul când ai nevoie
- servicii ușor de înțeles de către utilizatori
- cu un singur card poți să jonglezi cu 17 valute
- poți să faci oricând retrageri de la ATM din țară ori din străinătate.
- nu ai nevoie de token pentru a autoriza o plată
- costurile sunt la vedere
- administrarea nu are comisioane ascunse
- nu ți se solicită hârtii, totul decurge online din app
- ți-e teamă de mașini? ai parte de oameni în care center, deci nicio grijă din acest punct de vedere
- cursul valutar este stabil, nu fluctuant, și vorbim aici în special de ATM-urile din străinătate.
Păreri despre Salt Bank
Din ce am văzut noi pe social (blog, forum, Facebook), lucrurile stau cam așa:
Sunt considerate pozitive
- cursul de schimb valutar bun
- lipsa comisioanelor pentru transferuri ori încasări în lei ori în valută în UE
- dobânda de 3%, (cum am spus mai sus, pentru cheltuieli lunare de minim 1000 de lei)
- contul se deschide ușor, practic în 5 minute îl ai
- livrarea cardului este rapidă și în plus gratuită prin curier.
Aspecte mai puțin plăcute
- retragerea limitată de la ATM (900 de lei ori 5 operații)
- transferuri doar în lei, euro ori lire sterline
- ca să adaugi bani cu top-up poți să o faci doar în lei.
Însă, nu e puțin lucru să poți să fii chiar tu fondator al Salt Bank. Chestia asta îți aduce niște beneficii care s-ar putea să fie pe placul tău: asigurare de călătorie, puncte bonus, acces gratuit la lounge-uri din România și Viena.
Însă, una peste alta dacă ar fi să sintetizăm, după părerile exprimate, deducem că cel mai mare avantaj al Salt Bank este generat de schimbul valutar avantajos. Și, să zicem, în unele cazuri și dobânda, dacă ar fi să comparăm cu alte platforme de fintech funcționale în România.
Informații complete găsiți pe platforma https://salt.bank/.