Ne-am propus astăzi să răspundem la câteva întrebări legate de credite în general.
Orice finanțare are cerințele sale, fiecare ofertă în parte vine cu drepturi și obligații. Le știi? Dacă nu le știi, ar fi bine să le afli!
Finanțările de la IFN sunt soluții pentru persoanele care au nevoie de un ajutor financiar pe termen scurt. În acest caz, accentul nu se pune pe eligibilitate ci mai degrabă pe costuri.
Nu ne interesează neapărat motivele pentru care o persoană apelează la un împrumut sau altul, ideea de la care plecăm este aceea de conștientizare a costurilor și în general a condițiilor de creditare.
Când accesezi o sumă de bani, trebuie să știi ce riscuri te înhami. De aceea este foarte important să iei decizii bazate pe o informare corectă și mai ales completă. Nu ai voie să nu cunoști care sunt costurile unui împrumut, să nu știi care sunt consecințele în caz de neplată.
Sunt multe întrebări care ne vin din partea voastră și vom încerca să răspundem la cele mai importante dintre ele.
Noi, cei de la creditmix.ro am încercat pe cât posibil să vă informăm corect cu privire la subiectul creditării și v-am atras atenția de multe ori cu privire la condițiile de creditare și la cunoașterea tuturor aspectelor unui contract de credit.
Răspundem întrebprilor voastre:
Cum accesez un credit?
În primul rând avem o veste bună. Lucrurile în privința accesării unui credit, fie el bancar ori nebancar au evoluat mult în bine în ultima vreme. S-au simplificat condițiile de acordare, s-au diminuat numărul documentelor solicitate, s-au micșorat mult timpii de acordare ai unui credit.
Pentru multe cazuri, este suficient ca cei interesați de contractarea unui împrumut să completeze online o cerere de finanțare. Această metodă este îndeosebi folositoare la aplicare pentru creditele de la IFN.
Băncile sunt ceva mai meticuloase în privința accesărilor, dar și ele au început să permită accesarea online, iar dacă aceasta nu este posibilă, rezolvi simplu cu un drum la bancă. Bineînțeles, discutăm aici despre credite de nevoi personale, nu despre cele ipotecare.
Care sunt factorii luați în considerare atunci când se solicită un credit?
Accesarea unui credit înseamnă pentru un creditor verificarea:
- scorului de credit
- venitului
- datoriile trecute și prezente, adică atât cele stinse cât și cele neachitate
- istoricul de creditare.
Ce acte sunt necesare pentru a lua un împrumut?
Pentru a solicita un credit nebancar ai nevoie de o dovadă de venit (extras de cont, talon de pensie, dovadă ANAF etc) și actul de identitate. Ambele acte sunt solicitate în format electronic, adică fotografiate. Că mai există și alte cerințe pe la unele IFN-uri, nu negăm. Unele de exemplu cer să te fotografiezi cu actul de identitate în mână, ori să transmiți o factură de utilități.
Băncile și-au simplificat și ele mult condițiile de accesare și totodată au scăzut și numărul documentelor solicitate la accesarea unui credit. Însă, dacă unele documente s-au volatilizat, ca de exemplu adeverința de venit sau cartea de muncă, altele au rămas bătute în cuie, precum acordul de consultare BC și de curând a apărut acordul de consultare ANAF.
Cât poți să împrumuți și pe ce perioade?
Aici răspunsul s-ar putea să nu vă mulțumească întru totul pentru că există o diversitate mare de oferte și este complicat să le aducem în discuție pe toate.
IFN-urile au rămas la acordarea unor sume mai mici de bani, de la câteva sute la câteva mii de lei, pe când băncile pot urca și peste 100.000 de lei în cazul unui credite de nevoi personal fără garanții.
Perioada de accesare este una și aceeași, atât la bănci cât și la IFN. Și aici ne referim îndeosebi la perioada maximă de accesare. Pentru toate creditele de consum, maximul perioadei de accesare este de 5 ani, excepție fac credite acordate cu garanții ipotecare și o parte din refinanțări.
Și dacă tot ne-am referit la produsele garantate, trebuie să știți că și IFN-urile au în portofoliu credite nebancare pe termen lung acordate de principiu în baza unei garanții imobiliare.
Câți bani poți împrumuta printr-un credit ipotecar?
Suma maximă la care ai accesul depinde de mai mulți factori:
- venitul tău
- obligațiile de plată din prezent legate de alte credite
- aportul tău propriu, însemnând avansul aferent
- tipul de credit ipotecar, în funcție de tipul dobânzii agreate: fixă sau variabilă.
- valoarea locuinței
- scorul tău de credit
- alte credite.
Ce vârstă trebuie să ai pentru a lua un credit?
Pentru marea majoritate a împrumuturilor, vârsta medie necesară este cuprinsă între 18 și 65 de ani, adică între vârsta de majorat și cea de pensionare.
Există și alte vârste acceptate? Mai mici de 18, nu. Mai mari de 65, da. Chiar și băncile au oferte pentru pensionari, deci acceptă persoane cu vârsta peste cea de 65 de ani.
IFN-urile sunt chiar mai laxe din acest punct de vedere, acceptând chiar și persoane cu vârste înaintate, de 75 – 80 de ani.
Ce venituri îți trebuie pentru a te împrumuta?
Noi avem un articol detaliat cu privire la sumele pe care le poți împrumuta în funcție de salariu, de aceea nu o să intrăm în multe amănunte aici.
Vă spunem doar că există un grad de îndatorare de la care instituțiile financiare nu fac rabat. Acest grad de îndatorare este valabil atât pentru bănci cât și pentru IFN.
Gradul de îndatorare pentru credite în lei este de 40%, iar pentru cele în valută de 20%. Cu cât suma împrumutată este mai mare, cu atât trebuie să ai un venit mai mare.
O să vedeți la unele instituții că accepta la creditare și persoane care au venituri de câteva sute de lei lunar. Totuși, împrumutul acordat în această situație este unul mic, în acord cu venitul obținut, raportat la gradul de îndatorare maxim admis.
Spere exemplu, dacă ai un venit net de 1000 de lei lunar (presupunând că nu mai alte rate de achitat la alte credite)), nu poți să ai o rată lunară mai mare de 400 de lei.
Dacă ai fost refuzat de alte instituții de credit, poți să mai iei un împrumut?
Fiecare caz în parte este unul tratat individual de către instituțiile financiare, bănci și IFN. Decizia de aprobare ori de respingere aparține instituției, care analizează de la caz la caz bonitatea clientului, vorbim aici de capacitatea de rambursare a banilor solicitați.
Care sunt costurile unui credit?
În primul și în primul rând, când vorbim de costuri este bine să avem în vedere costul total, iar acesta trebuie să știți că este reflectat de către dobânda anuala efectivă DAE. Verificați DAE, ca să știți clar care este costul aferent creditului, pentru că pe lângă dobânda mai pot apărea și alte taxe și comisioane ce ar putea urca costul final al creditului.
Bineînțeles, trebuie să aveți în vedere diferitele tipuri de credite, pentru ca una e să vorbim de creditele ipotecare și alta despre cele de consum. Una e să vorbim de credite garantate și alte despre cele negarantate.
Cert e că trebuie să știi clar care sunt costurile unui credit, cât este dobânda, suma totală de plată, dobânda efectivă anuală, dar mai ales cât sunt penalizările. Majoritatea cazurilor în care oamenii ajung să plătească niște sume astronomice sunt datorate acestor penalizări. Fii atent la ele și lămurește-te înainte de a semna contractul care este valoarea lor și cum evoluează în timp.
Pentru a afla mai multe informații legate de compararea ofertelor, despre retragerea dintr-un contract de credit, dar și despre contractarea unui împrumut într-o altă țară UE, vă invităm să citiți și următorul articol https://europa.eu/youreurope/citizens/consumers/financial-products-and-services/consumer-credits-and-loans/index_ro.htm.
Cum poți afla soldul la zi?
În aproape toate cazurile, soldul se poate verifica simplu din contul de client deschis pe platforma online a instituției unde acesta a accesat împrumutul.
Dacă lucrurile sunt complicate, n-ai decât să apelezi un număr de telefon oferit de instituție pentru relația cu clienții.
Cum intri în posesia banilor împrumutați?
Există mai multe căi prin care banii împrumutați să ajungă la tine. Cea mai folosită în ultimul timp este prin virament bancar, direct în contul tău personal.
Altminteri, îi poți ridica de la ghișeul unei bănci, acolo unde instituția permite acest lucru, ori îi poți primi acasă de la unele IFN-uri.
În cât timp intră banii în cont?
De la aprobarea creditului și semnarea contractului, până la primirea banilor în mână nu durează mai mult de 24 de ore. Dacă e vorba de aducerea banilor acasă, s-ar putea să se ajungă la 48 de ore.
Unele IFN-uri însă au și timpi record de trimitere a banilor. Dar, rețineți, dacă este vorba de virare în cont, contează foarte mult din ce bancă se trimite și spre ce bancă. Dacă de la aceeași bancă, lucrurile se derulează aproape instant. Dacă sunt bănci diferit s-ar putea să fie de pe o zi pe alta.
Cum poți să rambursezi banii?
Majoritatea instituțiilor financiare pun la dispoziție mai multe căi de a rambursa banii împrumutați. Poți să trimiți banii online, direct de pe cardul tu, prin virament bancar, numerar la sediul instituției, prin diverse automate agreate de instituții etc.
Cum poți să rambursezi anticipat și cât costă?
Toate instituțiile oferă posibilitatea de a rambursa anticipat. La IFN-urile cu perioade scurte de acordare nu se percep taxe pentru rambursări anticipate.
În cazul creditelor acordate pentru perioade mai mari de timp, există și comisioane de rambursare anticipată. Acestea nu pot depăși valoarea de 1% din suma plătită. Unele instituții percep 1% pentru perioade rămase mai mari de 1 an și respectiv 0,5% dacă perioada rămasă este mai mică de un an.
Ce se întâmplă dacă nu rambursezi la timp un împrumut?
Aici discutăm despre acele penalizări amintite de noi anterior. Acesta este un punct fierbinte pe care nu trebuie să-l ocoliți la începutul accesării unui credit.
Dacă există posibilitatea de a reeșalona un împrumut, este important să iei această decizie înainte de a se încheia contractul. Cel mai sigur este să iei legătura cu instituție financiară și să vezi care sunt alternativele. Însă, reține, aceste aspecte apar în contractul de credit, modificări ulterioare se pot face doar printr-un adițional, dar tot cu acordul tău.
În cazul în care nu vei reuși să plătești la timp, instituția începe să calculeze penalități. Dacă perioada de întârziere este mai mare de 30 de zile, te poate raporta la Biroul de Credit. Astfel pe viitor îți va fi îngreunat accesul la un nou împrumut. Și sunt din ce în ce mai puține bănci și IFN-uri care acordă credite restanțierilor.
Ce avans au creditele?
Pentru creditele de consum acordate fără garanții (atât cele oferite de IFN-uri cât și cele acordate de bănci) nu se percepe avans la accesare. Avansul apare în discuție la creditele ipotecare/imobiliare, creditele auto.
În cazul creditele din programul Noua Casă, avansul este de minim 15%. Pentru restul creditelor ipotecare în lei avansul poate fi de 15% daca ești la prima achiziție imobiliară, ori de 25% dacă ai deja o locuință. De asemenea, pentru creditele acordate în euro, avansul este de 25% dacă nu ai deja un imobil în proprietate și respectiv 35% dacă ești proprietarul unei locuințe.
Pentru mai multe informații, vă sugerăm să citiți și https://www.educatiefinanciara.info/all-project-list/accesarea-unui-credit/.